Începe săptămâna carierei la Cluj! Aproximativ 120 de companii și organizații organizează mini-interviuri cu candidații, de marți și până vineri, la cele mai importante evenimente de recrutare din această toamnă: Târgul de Cariere Cluj Global (25-26 octombrie) și Târgul de Cariere în IT (27-28 octombrie). Totul într-o atmosferă relaxată, din care nu lipsesc competițiile, premiile și concursurile. Ambele evenimente au loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca și reunesc mari angajatori care în total caută peste 4.000 de angajați. În plus, au loc seminarii și competiții contra-cronometru de traducere (marți și miercuri) și de programare (joi și vineri), iar participanții se pot înscrie în tombola Pegas la care pot câștiga o bicicletă.

Traduceri contra-cronometru și Atelierul Digital Google, la TdC Global

Peste 4.000 de joburi așteaptă să fie ocupate în cele patru zile de recrutări la Cluj. Marți și miercuri candidații sunt așteptați la Târgul de Cariere Cluj Global, la care participă mai mult de 70 de companii din diverse domenii de activitate, de la auto, inginerie, servicii, retail, consultanță, HR, vânzări, până la turism, limbi străine, fotografie, marketing și multe altele. În plus, îi așteptăm pe pasionații și cunoscătorii de engleză la competiția Speed Translation Challenge organizată împreună cu Yardi România.

Câștigă o bicicletă Pegas și bea-ți cafeaua la TdC!

Participanții la Târgul de Cariere se pot înscrie în concursul Pegas la care pot câștiga, la finalul sezonului de toamnă, o bicicletă. Pot participa toți cei care trec pragul târgului. În plus, organizatorii îi așteaptă pe candidați cu ceai cald și cafea, dar și cu surprize și premii. Târgul de Cariere Cluj Global are loc marți și miercuri (25-26 octombrie), la Sala Polivalentă. În prima zi programul e de la ora 10:00 până la 19:00, iar în cea de-a doua, de la 10:00 la 16:00. Mai apoi, joi și vineri are loc Târgul de Cariere în IT, eveniment care va reuni peste 40 de companii din domeniu. Detalii găsești pe www.targuldecariere.ro.

Vino la TdC cu Uber

Cu Uber ajungi convenabil, confortabil și în siguranță indiferent de destinație! Iar la Târgul de Cariere vii și pleci gratuit dacă alegi Uber! Fă-ți cont pe Uber.com/App, introdu codul promoțional CARIERE și ai 2 curse gratuite, în limita a 25 de lei fiecare.

Author: Alexandra Zaicu


0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

'